SMB este un protocol de partajare a fișierelor de tip client/server, dezvoltat de IBM la sfârșitul anilor 1980, pentru a descrie structura resurselor de rețea partajate, precum directoare, fișiere, imprimante și porturi seriale. Este un protocol de cerere/răspuns.
Protocolul SMB descrie accesul la sistemul de fișiere și modul în care clienții pot solicita fișiere. Descrie și comunicarea între procese prin protocolul SMB. Toate mesajele SMB au un format comun. Acest format utilizează un header cu dimensiune fixă, urmată de un parametru de dimensiune variabilă și de componenta de date.
Mesajele SMB pot:
- Porni, autentifica și termina sesiuni
- Controla accesul la imprimantă și fișier
- Permite unei aplicații să trimită sau să primească mesaje de la și către un alt echipament
Serviciile de imprimantă și partajare a fișierelor prin SMB au devenit un sprijin de bază în rețelistica dezvoltată de Microsoft. Cu introducerea seriilor software Windows 2000, Microsoft a modificat structura de bază pentru utilizarea SMB-ului. În versiunile anterioare ale produselor Microsoft, serviciile SMB utilizau un protocol non-TCP/IP pentru a implementa aflarea numelor. Începând cu Windows 2000, toate produsele Microsoft folosesc DNS, care permite protocoalelor TCP/IP să suporte direct partajarea resurselor SMB, așa cum se arată în Figura 1. Procesul de interschimbare a fișierului SMB dintre calculatoarele cu Windows este arătat în Figura 2.
Spre deosebire de partajarea fișierelor suportată de FTP, clienții stabilesc o conexiune de durată lungă la servere. După ce conexiunea este stabilită, utilizatorul clientului poate accesa resursele de pe server ca și când resursa este locală pentru hostul client.
Sistemele de operare LINUX și UNIX furnizează și ele o metodă de partajare a resurselor cu rețelele Microsoft folosind o versiune de SMB, denumită SAMBA. Sistemele de operare Apple Macintosh suportă și ele partajarea resurselor folosind protocolul SMB.