În teorie, o singură comunicație, precum un video cu muzică sau un email, ar putea fi trimisă în rețea de la sursă la destinație sub forma unui stream masiv, neîntrerupt de biți. Dacă mesajele au fost transmise în această manieră, ar înseamnă că nici un alt echipament nu va putea trimite sau primi mesaje în aceeași rețea în timp ce transferul de date se afla în progres. Aceste stream-uri de date de dimensiuni mari ar duce la realizarea unor întârzieri semnificative. Mai departe, dacă un link din infrastructura rețelei conectate s-a defectat în timpul transmisiei, întreg mesajul va fi pierdut și va trebui retransmis în întregime.

O mai bună abordare este împărțirea datelor în piese mai mici, mai gestionabile care să fie trimise în rețea. Această împărțire ale stream-ului de date în piese mai mici se numește segmentare. Segmentarea mesajelor are două beneficii primare:

Dezavantajul folosirii segmentării și multiplexing-ului pentru a transmite mesaje în rețea constă în nivelul de complexitate care este adăugat la proces. Imaginați-vă dacă ar trebui să trimiteți o scrisoare de 100 pagini, dar în fiecare plic ar încăpea o singură pagină. Procesul de adresare, etichetare, trimitere, primire și deschidere a tuturor celor 100 de plicuri ar dura foarte mult, atât pentru expeditor, cât și pentru destinatar.

În comunicațiile de rețea, fiecare segment al mesajului trebuie să treacă printr-un proces similar pentru a se asigura că ajunge la destinația corectă și că poate fi reasamblat în conținutul mesajului original, așa cum se arată în Figura 2.

Mai multe tipuri de echipamente din rețea participă pentru a se asigura că piesele mesajului ajung într-un mod sigur la destinație.