Rolul layer-ului rețea este acela de a transporta pachete între hosturi în timp ce se plasează cât mai puțină încărcătură în rețea. Layer-ul rețea nu se ocupă și nici nu este conștient de tipul de comunicare conținut în interiorul pachetului. IP-ul nu este orientat pe conexiune, ceea ce înseamnă că nu este realizată o conexiune dedicată de tip de la un capăt la celălalt înainte de trimiterea datelor. Comunicația neorientată pe conexiune este similară din punct de vedere conceptual cu trimiterea unei scrisori către cineva fără a notifica destinatarul înainte.
Așa cum se arată în Figura 1, serviciul poștal folosește informația pe o scrisoare pentru a livra scrisoarea destinatarului. Adresa de pe plic nu furnizează informații dacă destinatarul este prezent, dacă plicul ajunge sau dacă destinatarul poate citi scrisoarea. De fapt, serviciul poștal nu știe ce informații conține pachetul livrat, așadar nu poate furniza nici un mecanism de corecție al erorilor.
Comunicațiile de date neorientate pe conexiunea funcționează pe același principiu.
IP nu este orientat pe conexiune, așadar nu este nevoie de un interschimb inițial de control al informației pentru a stabili o conexiune end-to-end înainte ca pachetele să fie trimise. De asemenea, IP nu necesită nici câmpuri adiționale în header-ul PDU pentru a menține o conexiune stabilă. Acest proces reduce foarte mult supraîncărcarea IP-ului. În orice caz, dacă nu există conexiune end-to-end prestabilită, expeditorii nu știu dacă echipamentele de destinație sunt prezente și funcționale atunci când se trimit pachetele, sau dacă destinatarul primește pachetul sau dacă acesta poate accesa și citi pachetul. Figura 2 arată un exemplu de comunicație neorientată pe conexiune.