Similar cu împrumutarea biților din porțiunea de host a unei adrese IPv4, biții IPv6 pot fi împrumutați din ID-ul interfeței pentru a crea subrețele adiționale. Acest lucru este specific din motive de securitate pentru a crea mai puține hosturi pentru fiecare subrețea și nu neapărat pentru a crea subrețele adiționale.

Când se măreste ID-ul subrețelei împrumutând biți de la ID-ul interfeței, cea mai buna practică este să subnetizezi împrumutând 4 biți (nibble boundary). Un "nibble" are 4 biți sau o cifră hexazecimală. Așa cum se arată în figură, prefixul subrețelei /64 este extins cu 4 biți sau cu 1 nibble la /68. Astfel, se reduce dimensiunea ID-ului interfeței cu 4 biți, de la 64 la 60.

Această subnetizare se referă la utilizarea măștilor de subrețea aliniate pe un nibble. Pornind de la /64, măștile de subrețea aliniate pe nibble sunt /68, /72, /76, /80, etc.

Această subnetizare realizează subrețele utilizând valori hexazecimale adiționale. În exemplu, noul ID al subrețelei constă în 5 valori hexazecimale, de la 00000 la FFFFF.

Este posibilă subnetizarea la mai puțin de 4 biți sau în spațiul de adresare a unei cifre hexazecimale, dar nu este recomandată și nici necesară. Subnetizarea la mai puțin de 4 biți îndepărtează avantajul determinând ușor prefixul ID-ului interfeței. De exemplu, dacă este utilizată o lungime de prefix de /66, primii doi biți ar fi parte din ID-ul subrețelei, iar următorii doi biți ar fi parte din ID-ul interfeței.