Cu fixed-length subnet masking (FLSM) , același număr de adrese este alocat pentru fiecare subrețea. În orice caz, de cele mai multe ori nu se întâmplă asta.

Notă:FLSM este de asemenea menționat ca fiind subnetare tradițională.

Topologia arătată în Figura 1 necesită ca adresa rețelei 182.168.20.0/24 să fie subnetizată în 7 subrețele, una pentru fiecare din cele patru LAN-uri (de la A la D ) și una pentru fiecare din cele trei conexiuni WAN dintre routere.

Figura 2 evidențiază cum subnetizarea tradițională poate împrumuta 3 biți din porțiunea de host în ultimul octat pentru a satisface cerințele necesare subrețelei de șapte subrețele. De exemplu , sub porțiunea de Host , porțiunea de Subrețea evidențiază cum a împrumuta 3 biți creează 8 subrețele în timp ce porțiunea Host evidențiază 5 biți de host care oferă 30 de adrese IP de host utilizabile per subrețea. Această schemă creează subrețelele necesare și îndeplinește cerința hostului pentru cea mai mare LAN.

Deși această subnetizare tradițională îndeplinește nevoile celui mai mare LAN și împarte spațiul de adresă într-un număr adecvat de subrețele, va rezulta și o pierderere semnificativă de adrese nefolosite.

De exemplu, doar două adrese sunt utilizate în fiecare subrețea din cele trei link-uri WAN. Deoarece fiecare subrețea are 30 de adrese utilizabile, există 28 de adrese neutilzate în fiecare din aceste subrețele. Așa cum se arată în Figura 3, asta înseamnă 84 de adrese nefolosite (28x3). Mai departe, acest lucru limitează extinderea reducând numărul total de subrețele disponibile. Această utilizare ineficient de adrese este caracteristică subnetizării tradiționale a rețelelor clasice.

Aplicarea unei astfel de scheme de adresare tradițională la acest scenariu nu este foarte eficientă, ci dimpotrivă. De fapt, acest exemplu este un model bun pentru a arăta modul în o subnetizare a unei subrețele poate fi folosită pentru a maximiza utilizarea adresei. Subnetizarea unei subrețele sau folosirea VLSM-ului a fost proiectată pentru a evita pierderea adreselor.