Toate protocoalele de rutare link-state aplică algoritmul lui Dijkstra pentru a calcula ruta cea mai bună. Algoritmul este referit de regulă ca algoritmul SPF (shortest path first). Acest algoritm folosește costurile cumulate de-a lungul fiecărei căi, de la sursă la destinație pentru a determina costul total al unei rute.

În figură, fiecare cale este etichetată cu o valoare arbitrară pentru cost. Costul celei mai scurte căi pentru ca R2 să trimită pachete către LAN-ul atașat lui R3 este 27. Fiecare router își determină propriul cost către fiecare destinație din topologie. Cu alte cuvinte, fiecare router calculează algoritmul SPF și determină costul din propria perspectivă.

Notă:În această secțiune se pune accentul pe cost, care este determinat de arborele SPF. Din acest motiv, graficele din această secțiune arată conexiunile arborelui SPF, nu topologia. Toate legăturile sunt reprezentate cu o linie neagră continuă.